Reconstrucţia Mănăstirii Căpriana

Reconstrucţia Mănăstirii Căpriana a început n anul 2003. Au existat şi alte încercări de retaurare a Mănăstirii, ca spre exemplu ce de la anul 1989, dar o restaurare masivă a Mănăstirii a început anume la anul 2003.

Cu puţin după lansarea radiomaratonului pentru colectarea de mijloace financiare în vederea reconstrucţiei Mănăstirii Căpriana şi Televiziunea Naţională MOLDOVA 1 a dat startul unui telemaraton în acelaşi scop. Mijloacele financiare, adunate în timpul desfăşurării maratoanelor au constituit contribuţia fiecărui cetăţean pentru renaşterea Mănăstirii Căpriana.

Deşi s-a întâmplat aşa că bisericile noastre au sărăcit, că lăcaşurile sfinte au fost delăsate, totuşi poprul nostru nici pentru o clipă nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu. El a fost convins întotdeauna că bogăţia spirituală stă mai presus de orice. De aceea, ideea radiomaratonului pentru reconstrucţia Mănăstirii Căpriana, nu a lăsat indiferent pe nimeni şi în ziua lansării lui, speranţa că Mănăstirea Căpriana îşi va recăpăta măreţia de altădată, devenea tot mai mare.

Radiomaratonul pentru colectarea de mijloace financiare în vederea reconstrucţiei Mănăstirei Căpriana a reunit numeroşi oameni de bună credinţă, dornici de a face o faptă bună. Numărul participanţilor la maraton a fost chiar mult peste aştepările orgnizatorilor.

Reconstrucţia Mănăstirii Căpriana ar fi fost greu de realizat fără contribuţia oamenilor de afaceri. Şi businessmanii şi-au adus obolul lor la reconstrucţia acestui sfânt aşezământ, iar contribuţia lor s-a făcut simţită, căci lucrările de restaurare necesitau şi multă implicare finaciară.

Deşi tele şi radiomaratonul a avut un timp limitat, totuşi donaţiile pentru reconstrucţia Mănăstirii Căpriana, au durat mult după aceea. Obolul fiecărui cetăţean al Republicii Moldova pentru acest lucru mare, a permis începerea lucrărilor de reconstrucţie. Datorită donaţiilor, Mănăstirea Căpriana se înalţă astăzi măreaţă şi învingătoare, confirmând parcă realitatea aproape mitică a dăinuirii ei prin negura de vremi. Mănăstirea Căpriana nu o data a suferit de pe urma diferitelor atacuri şi calamităţi ale naturii, dar de fiecare dată ea a renăscut din propriile ruine.

Peste Mănăstirea Căpriana s-a lăsat seara… După nopţile întunecoase prin care a trecut se aşterne o seară liniştită care aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, binecuvântare ce veghează la liniştea Mănăstirii Căpriana şi a marilor voievozi care au ctitorit-o.

În urma teleradiomaratoanelor pentru colectarea de donaţii de la populaţie în vederea reconstrucţiei ansamblului monastic Căpriana, au fost acumulaţi circa 10 milionae de lei. În total donaţilie s-au cifrat la circa 40 de milioane de lei. Alte 30 de milioane, au fost donate de către oameni de afaceri. Până în prezent pentru reconstrucţia Mănăstirii au fost valorificaţi circa 100 de milioane de lei.

Începuturile Mănăstirii Căpriana se trag din vremurile îndepărtate, din vremea afirmării statului medieval Moldova şi ale triumfului credinţei creştine pe meleagurile noastre. Vechimea Mănăstirii Căpriana, a impresionat mulţi cercetători, istorici, arhitecţi şi simpli oameni deopotrivă. De asta poate în legendele despre apariţia ei sunt puse cele mai frumoase şi înduioşătoare momente.

Ca şi majoritatea mănăstirilor moldoveneşti şi Căpriana este construită pe un loc extrem de pitoresc. Locul, vechimea Mănăstirii, importanţa ei şi lista lungă a domnitorilor – ctitori care au contribuit la amenajarea Mănăstirii au dat naştere mai multor legende. Prin ele, poporul a încercat să operască trecerea anilor nemiloşi care au avut grijă să aştearnă incertitudine asupra timpului apariţiei Mănăstirii, numelui întemeietorului ei dar şi a însuşi toponimicului de Căpriana.

Dincolo de legendele care au şi ele la origine unele fapte istorice, să rasfoim câteva pagini din cronica acestei ctitorii. După întemeierea, la 1359, a ţării Moldovei, în primele decenii, câteva documente istorice atestă existenţa unei mănăstiri cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în codrii Lăpuşnei. Locul amplasării ei se afla într-o poiana din preajma izvoarelor râului Vâşnevat. Primele documente vorbesc despre punerea temeliei unui sfânt asezamânt de linişte, rugaciune si muncă, pe care, în secolul următor, îl găsim menţionat sub numele de „Manastirea lui Ciprian” sau „Mănăstirea Căpriana”. Primele menţiuni despre existenţa Mănăstirii Căpriana ca aşezământ monastic format, cu denumirea de „mănăstirea de la Vişnovăţ, unde este egumen Chiprian”, ne parvin din anul 1429. Astfel, se poate afirma că Mănăstirea Căpriana este una din cele mai vechi Mănăstiri din Moldova.

Coroana întregului Complex monastic Căpriana este considerată a fi biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Este nu numai biserica care a dat nume hramului Mănăstirii, dar şi edificiul cu care adeseori se identifică Mănăstirea, este cel mai vechi edificiu la construcţia şi reconstrucţia căruia au pus umărul domnitorii ţării Moldovei şi ierarhi ai Bisercii.

Biserica “Adormirea Maicii Domului” a avut un rol deosebit în istoria Mănăstirii Căpriana. Ea a fost principala biserică, nu numai pentru faptul că a dat nume hramului Mănăstirii, dar şi pentru că aici erau păstrate lucrurile cele mai de preţ ale Mănăstirii.

La un moment dat, în procesul de reconstrucţie a Complexului Monastic Căpriana a existat şi o mică dispută între constructori şi arhitecţi. Obiectul disputei a fost anume biserica “Adormirea Maicii Domnului”, iar dilema era în restaurarea bisericii după modelul iniţial sau păstrarea ei în forma actuală, pe care a căpătat-o ceva mai târziu, în secolul XIX. În cele din urmă, s-a recurs la reconstrucţia bisericii, ţinându – se cont de ambele aspecte.

Aspectul de astăzi al Mănăstirii în general şi al bisericii “Adormirea Maicii Domnului” în special, s-a definitivat în secolul al XIX – lea pe timpul arhipăstoriei Mitropolitului Gavriil Bănulescu – Bodoni.

Pe lânga o vastă activitate pe plan bisericesc, Mitropolitul Gavriil Bănulescu – Bodoni, a contribuit şi la amenajarea Mănăstirii Căpriana. El a efectuat câteva intervenţi în planimetria, scimbându-i puţin faţa. Astfel, s-a operat micşorarea zidurilor bisericii. Astăzi ele sunt cu un metru, un metru şi jumătate mai scunde decât cele construite e timpul lui Petru Rareş. Dealtfel, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” datează de pe vremea domniei lui Petru Rareş care a rezidit această biserică, dar ea se bazează pe o fundaţţie mai veche, de pe timpul lu Ştefan cel Mare.

Gavriil Bănulescu – Bodoni avea să-şi aleagă Mănăstirea Căpriana ca reşedinţă de vară. Dar, Mănăstirea Căpriana a cunoscut mai multe perioade de delăsare. Nu numai pe timpul imperiului sovietic, ea a fost devastată de nepăsarea omenească. Soarta Mănăstirii a fost aşa că şi în timpurile care păreau a fi de glorie, ea avut de suferit. Tot întro stare de nepăsare o găseşte şi Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni la momentul când şi-o alege ca reşedinţă de vară. De fapt, până aici se ajunge după mai multe evenimente. La anul 1698, domnul ţării Moldovei, Antioh Cantemir închină Mănăstirea Căpriana, Mănăstirii Zografu, care este o mănăstire bulgară, din Sfântul Munte Athos. Din acel moment, Mănăstirea începe a fi administrată de călugării de la Zografu. Tot de atunci, Mănăstirea Căpriana începe a fi administrată de stareţi bulgari. Nu se poate spune cu certitudine că aceasta a fost cea mai grea perioadă pentru Mănăstirea Căpriana. La acea vreme, Mănăstirea avea în subordine şi un schit, schitul Condriţa, care mai târziu obţine statut de Mănăstire şi care astăzi este cunoscut ca Mănăstirea Condriţa, aflată în imediată apropiere de Mănăstirea Căpriana. Ca dovadă a acelor timpuri când Căpriana se afla în gestiunea Mănăstirii Zografu şi până astăzi la Mănăstirea Condriţa care este şi ea în reconstrucţie, se află un aghiazmătar, o copie fidelă a aghiazmătarului de la Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos care a fost construit de stareţii bulgari. Totuşi, administrarea Mănăstirii de către călugări din afară şi-a pus amprenta.

Deşi pe timpul lui Gavriil Bănulescu – Bodoni, Mănăstirea Căpriana cunoaşte o nouă etapă de dezvoltare, totuşi călugării bulgari, nu s-au lăsat bătuţi. Cu mult după moartea Mtropolitului, ei au venit cu urice domenşti şi au insistat în faţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse ca Mănăstirea Căpriana să le fie reîntoarsă. Ei au obţinut câştig de cauză şi Mănăstirea Căpriana le-a fost retrocedată. Ea s-a afalt din nou sub ascultarea Mănăstirii Zogafu până la anul 1917. Mănăstirea se afla întro etapă de înflorire şi a continuat aşa, dar până la un moment dat când avea să devină din nou săracă. Când au plecat de aici, călugării bulgari, au luat cu ei marile averi ale Mănăstirii. După cum afirmă istoricul Andrei Eşanu, cu banii şi averile duşi de la Mănăstirea Căpriana, a fost zidită o nouă Mănăstire lângă oraşul Sofia, în Plovdiv a fost construit un hotel, iar însăşi Mănăstirea Zografu, a fost reconstuită total din averile duse de la Mănăstirea Căpriana.

Istoria Mănăstirii Căpriana, una din cele mai frumoase Mănăstiri ale Moldovei avea să continuie cu o altă suferinţă, de data aceasta mai grea şi mai apăsătoare. În secolul XX, Mănăstirea Căprana avea să treacă printrun nou calvar, acelaşi prin care au trecut toate Mănăstirile din Moldova.
Ea era constrâsă prin diferite impozite, vieţuitorii Mănăstirii erau acuzaţi că ar duce o viaţă amorală şi aşa până s-a ajuns la închiderea locaşului sfânt.
Începutul secolului XXI a adus noi momente de reflecţie asupra acestei măreţe Mănăstiri. În anul 2004 a început reconstrucţia Mănăstirii Căpriana. A fost finissată rconstrucţia bisericii “Sf. Gheorghe”.

Biserica “Sf. Gheorghe este o construcţie relativ nouă la Mănăstirea Căpriana. Ea a fost zidită între aniii 1903 – 1905, la iniţiativa stareţului Teofilact. Interesant este faptul că această biserică a fost zidită în 2 ani, iar una din inscripţiile care stau astăzi pe zidurile acestei biserici spune că reconstrucţia ei a durat între anii 2003 – 2005.

La 28 august 2005, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Căpriana, a fost sfinţită partea de sus a Mănăstirii care cuprinde biserica “Sf. Gheorghe şi Casa stăreţiei. Tot atunci au fost sfinţite şi ridicate crucile pe biserica “Sf. Gheorghe”.

Cu doi ani mai târziu, după sfinţirea părţii de sus a Mănăstirii, la 28 august 2007, a fost dată în exploatare, după reconstrucţie şi partea de jos a Mănăstirii, împreună cu bisericile “Sf. Nicolae” şi “Adormirea Maicii Domnului”. Astăzi se munceşte la definitivarea construcţiilor adiacente şi a unor edificii noi care vor întregi viaţa mănăstirească. Printre altele, este preconizată şi construcţia unui arhondaric pentru găzduirea pelerinilor şi a turiştilor care vin la Mănăstire. Tot aici se intenţionează construcţia unui muzeu în care vor fi expuse vestigiile desoperite în timpul săpăturilor arheologice, efectuate sub îndrumarea lui Gheorghe Postică.

Dincolo de marile bogăţii de care a dispus, dincolo de moşiile care se întindeau pe o suprafaţă mare, Mănăstirea Căpriana a fost în primul şi în primul rând, un centru spiritual şi de promovare al culturii şi valorilor spirituale. Chiar şi după trista perioada în care a fost închisă şi care a trecut peste Căpriana ca o noapte întunecoasă, în zorii renaşterii ei, la anul 1989, prima şcoală teologică din Moldova, s-a redeschis anume la Căpriana.

Trecând prin diverse vicisitudini, suferinţe şi nevoi, Mănăstirea Căpriana a rezistat pentru că a avut drept reazem şi scut de apărare suflul marilor voievozi. Prin negura de vremi, Mănăstirea Căpriana a ajuns la noi măreaţă şi învingătoare. Ceea ce a adus acest locaş sfânt din trecut către zilele noastre, au fost nu numai zidurile de piatră ale edificiilor care s-au păstrat ci şi mesajul marilor voievozi: să lăsăm o moştenire demnă urmaşilor noştri ca ei privind spre aceste ziduri vechi să simtă sprijinul nostru şi să facă fapte bune.

Reinstalarea crucilor, în anul 2005, pe biserica „Sf. Gheorghe”, iar în 2007, pe biserica „Adormirea Maicii Domnului”, a însemnat, simbolic, finalizarea unei etape importante în reconstrucţia Mănăstirii Căpriana. În general, în Ortodoxie, Crucea reprezintă semnul biruinţei asupra vrăjmaşului. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi in viaţă, în războiul de toată vremea, razboiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa…

Într-o reprezentaţie, considerată drept una din cele mai reuşite ale Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, unul din marii ctitori ai Mănăstirii Căpriana, instalată la intrarea în Grădina Publică din Chişinău, marele Voievod ţine în mână Crucea. Gândul smerit la Dumnezeu, a fost chezăşia tuturor victoriilor lui Ştefan cel Mare asupra duşmanilor, iar Crucea pe care o ţine în mână, este pavăza sub care Sfântul Ştefan a apărat Ortodoxia în această parte a lumii. Iată de ce ridicarea crucilor pe cele două biserici de la Căpriana a însemnat biruinţa Mănăstirii asupra vicisitudinilor timpului, dar şi o biruinţă a tuturor celor care au pus mână de la mână ca s-o reconstruiască.
Astăzi viaţa monahicească la Mănăstirea Căpriana continuă după rigorile ei. Reconstruită şi reaşezată în drepturile ei fireşti, Mănăstirea Căpriana este gata să înscrie noi pagini de istorie, pe care, posibil, generaţiile viitoare le vor privi ca pe nişte pagini demne de acest popor şi de marii domnitori care au ctitorit Mănăstirea Căpriana.

Iulian Proca, Jurnalist, Producător TV

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *