ANUNȚ! La Mănăstirea Căpriana va fi adus spre închinare papucul Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni din Insula Corfu (Grecia)

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Duminică, 10 septembrie, la Sfânta Mănăstire Căpriana o delegație în fruntea cu Dl Serghei Culicov, președintele companie APLgo va aduce spre închinare credincioşilor papucul Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni din Insula Corfu (Grecia)

Programul acestui eveniment va debuta Duminică, 10 septembrie, începând cu ora 8:00.

Delegaţia care va însoţi sfințenia va fi întâmpinată, la porțile Mănăstirii Căpriana, de către Arhim. Filaret, starețul Mănăstirii, împreună cu obștea monahală și credincioșii. În continuare va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți și diaconi.

Papucul Sfântului Ierarh Spiridon va fi aşezat spre cinstire, într-un baldachin special amenajat, alături de moaștele Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni.

Sfinte Ierarhe Spiridoane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 * * *

Sfântul Spiridon, sfântul călător

Până în ziua de azi, sfintele moaște întregi ale Sfântului Spiridon,  continuă să lucreze cu puterea Lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Săi. Sfântul Spiridon este potrivit tradiţiei populare, singurul sfânt călător.

Se spune că, din când în când, moaştele Sale care se află în Biserica din Corfu, dispar din raclă, sfântul plecând în ajutorul oamenilor care îl strigă cu dragoste, credinţă şi evlavie în rugăciunile lor fierbinţi, atunci când se află în necazuri şi nevoi de tot felul. Se crede că, sfântul bun şi milostiv, aleargă să mângâie necazurile celor ce îşi pun toată nădejdea în ajutorul Său şi al Bunului Dumnezeu. Şi fiindcă necazurile oamenilor sunt multe şi fiindcă foarte mulţi credincioşi au mare şi multă credinţă că, Sfântul Spiridon le va auzi strigătul de ajutor, Acesta are de străbătut prin lume, multe distanţe şi astfel papuceii Săi de mătase se tocesc şi se murdăresc pe drumurile de la un capăt al altul al lumii.

Părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti confirmă această minune, spunând: ,,Am avut prilejul să fiu martor ocular într-o misiune sacră în  insula Corfu din Grecia. Sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon sunt aşezate în Catedrala care-i poartă numele, din localitatea Kerkira, situată în insula Corfu. Am avut şansa să ating Sfintele Moaşte pentru că atunci s-a deschis racla, deoarece nu totdeauna racla se deschide la cererea vizitatorilor, ci doar atunci când Sfântul Spiridon socoteşte  că cei prezenţi sunt vrednici să atingă  Sfintele Sale Moaşte. Am fost profund impresionat că, la deschiderea raclei am văzut urme de alge pe papucii Sfântului; în tradiţia locală se spune că Sfântul Spiridon umblă pe mare să salveze vieţile celor care sunt în primejdie în timpul furtunilor, fie că este vorba de marinari sau de pescari. Oricine-l cheamă în ajutor: bolnavi, călători sau persoane persecutate, Sfântul Spiridon vine în ajutorul lor’’

Acelaşi lucru, adică papuceii tociţi,  se  poate vedea şi la icoana Sa din biserica aflată în curtea Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, care are Hramul Său. Pe acea icoană, sfântul este pictat în ulei, dar o parte din pictură este îmbrăcată în metal preţios, inclusiv picioarele cu încălţămintea, fiind astfel ferecate. Se observă cum ferecătura metalică a încălţărilor este foarte tocită. O explicaţie ar fi că oamenii sărută mai mult în acel loc icoana, dar se crede că, nu ar fi posibil să se tocească atât de mult, decât într-o mie de ani.

De peste 1600 de ani, în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon,  credincioșii cântă: ,,Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârșește astăzi minuni; Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă’’.(Icosul al 6-lea)

Când moaştele Sale sfinte, reapar în racla din Catedra din Corfu, spun martori oculari, că, acestea sunt calde şi prăfuite. Şi fiindcă atât hainele cât şi papuceii se prăfuiesc şi se uzează, în fiecare an, în ziua de 12 decembrie, când Sfântul Spiridon este prăznuit, preoţii din Biserica din Corfu împlinesc ritualul schimbării acestora, cu veşminte şi papucei noi din mătase. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor şi bisericilor ortodoxe din întreaga lume.

Un astfel de papuc va fi adus pentru totdeauna la Sfânta Mănăstire Căpriana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *